Vacanță în Madagascar – Partea I

Am fost în Madagascar împreună cu prietenul meu în septembrie 2016 și m-am hotărât să scriu despre experiența și impresiile noastre pentru cei ce sunt interesați de Madagascar ca destinație de vacanță. Mie mi-a fost greu să găsesc informații și cred că mulți alții au avut această problemă, așadar sper că ce scriu în continuare vă va ajuta.

Introducere
Pregătiri
Zborul și primele impresii

Introducere

Madagascar este o destinație fascinantă datorită faptului că mare parte a florei și faunei este unică în lume. Deși primul animal care ne vine în minte atunci când ne gândim la Madagascar e lemurianul cu coadă inelată reprezentat de King Julian, pe insulă putem găsi multe alte mamifere, reptile, păsări și insecte care pot fi găsite numai aici. Marea Insulă Roșie este o bună destinație pentru aventurieri, exploratori, iubitorii de natură și iubitorii de plaje tropicale.

Nu mai știu exact de ce, însă de vreo zece ani îmi doream să merg în Madagascar. Era genul de lucru pe care mi-l setasem ca scop pentru această viață și la care mulți dădeau ochii peste cap și ziceau “Da, bine! Să te vedem!”. Din cauza prețurilor imense pentru biletele de avion părea că o să îmi ia ceva timp, dar salvarea a venit în februarie 2016, când Turkish Airlines a pus în vânzare bilete pentru ruta București-Istanbul-Antananarivo la prețul de 556 de euro (când am început eu căutările, bilete costau în jur de 2000 de euro). Veselie mare și emoții imense, am luat biletele pentru 17 septembrie – 1 octombrie 2016 și am început să caut informații despre ce putem să vizităm în acest timp.

Deși urmărisem toate documentarele despre această insulă, nu știam ce poți vizita în mod real și cum să ajungi dintr-un loc în altul. Fiind până atunci genul de turist care a vizitat doar țări mai dezvoltate decât România, eram pregătită să rezerv câteva bilete de tren, câteva camere de hotel și gata planificarea vacanței. Din păcate, în Madagascar nu e chiar atât de simplu să îți planifici vacanța pe cont propriu și după câteva zile în care ne-am interesat despre cum poți să te descurci singur, am hotărât că noi nu putem să ne descurcăm singuri.

Am trimis e-mailuri la 10 agenții românești și la o agenție din Madagascar ca să cerem oferte. Am primit 4 oferte din România (cei din Mada nu mi-au răspuns) și pentru 2 persoane cu 2 săptămâni la dispoziție, prețurile variau între 2500 și 10.000 de euro de persoană și asta în condițiile în care mergeai pe traseul deja planificat al agenției. Atunci mi-am luat inima în dinți și i-am scris lui Zoltan, care a povestit pe blogul său ce a vizitat în Madagascar cu ajutorul ghidului Leonard. Zoltan mi-a răspuns repede și mi-a povestit de vacanța lor, ceea ce ne-a determinat să îl alegem pe Leonard ca ghid. Leonard ne-a planificat vacanța în funcție de ce am vrut noi să vizităm și de timpul pe care il aveam la dispoziție. Așa am aflat că în Madagascar nu e chiar atât de simplu să ajungi dintr-un punct în altul chiar dacă mergi cu mașina ghidului și chiar dacă distanțele nu par atât de mari când te uiți pe hartă, sunt porțiuni pentru care trebuie să îți rezervi o zi întreagă numai pentru drum. Au fost două destinații la care a trebuit să renunțăm din cauză că pierdeam prea mult timp pe drum, dar tot am reușit să parcurgem 2.800 km în cele două săptămâni. Din momentul în care am stabilit traseul final Leonard s-a ocupat de tot pentru noi și tot ce ne rămăsese nouă de făcut era să ne așteptăm vacanța.

Pregătirile

Pregătirile au constat în:

  • Descoperirea culturii malgașe: ascultam muzică malgașă pe YouTube și dansam prin casă;
  • Aparat foto: am achiziționat un aparat foto compact, pentru că eu nu mă văd cărând obiective și oprindu-mă să le schimb prin junglă. Micul Sony RX 100 II și-a făcut treaba, am făcut poze frumoase (pentru noi) fără să umblăm la setări și este atât de ușor că de multe ori uitam la care dintre noi e. Unele peisaje sunt atât de frumoase încât au ieșit superbe și cu telefonul. Singurul punct slab la ambele e calitatea zoom-ului, care pentru un profesionist îmi imaginez că e inacceptabil, iar când vrei să fotografiezi lemurieni e musai să ai zoom bun;
  • Familiarizare: ne uitam la filmulețe pe YouTube cu destinațiile pe care urma să le vizităm și visam că suntem deja acolo;
  • Haine și încălțăminte: ne-am luat geci și pantaloni de drumeție care să ne protejeze de umiditate și ploi, precum și ghete pentru cățărări și mers prin junglă;
  • Panică: îmi era teamă de malarie, insecte, rechini și să nu mor până ajungem în Madagascar sau cât suntem acolo;
  • Vaccinuri: le-am făcut cu 2 săptămâni înainte de plecare, fiind recomandat să fie făcute cu 4-6 săptămâni înainte de plecare. Dacă vrei să faci vaccinurile recomandate, ar fi bine să mergi la un epidemiolog cu vreo 2 luni înainte, pentru că e bine să ai între 4 și 6 săptămâni în care să devină eficiente vaccinurile și există și posibilitatea să nu fie unul dintre ele în stoc. Noi am făcut programările cu o lună înainte la clinici private, însă nu erau toate pe stoc în anumite clinici și acolo unde erau aveau loc disponibil peste o săptămână și uite așa era să nu le mai facem. De la Medlife am putut achiziționa și pastile pentru malarie;
  • Informare: am căutat fiecare destinație și fiecare hotel de cel puțin trei ori pe TripAdvisor ca să mă asigur că e totul ok. De asemenea, mi-am setat și o alertă pe google ca să aflu tot ce se întamplă acolo, iar așa am fost la curent și cu evoluția echipelor de fotbal din Madagascar;
  • Protecție: ne-am luat 3 spray-uri și o loțiune împotriva țânțarilor tropicali. Am folosit un spray și jumatate din loțiune, în condițiile în care ne dadeam cu ele din plin în fiecare zi. Protecția solară este și ea foarte importantă, nu uitați că dermatologii recomandă SPF 50;
  • Viză: viza poate fi luată de la consulatul din București sau direct în aeroportul din Mada. Povestea noastră cu vizele;
  • Medicamente: am luat toate medicametele de care ne-am imaginat că am putea avea nevoie pentru orice situație. Farmaciile nu sunt la fiecare colț de stradă în Madagascar.

Zborul și primele impresii

Pentru mine a fost prima oară când am mers cu Turkish Airlines și am rămas plăcut impresionată. Filme noi de vizionat, mâncare bună și destulă, pernuță și păturică pentru fiecare și o borsetuță cu șosețele, papucei, periuță cu pastă de dinți și dopuri de urechi. M-au încântat maxim! Din păcate, mie mi se face somn când călătoresc și nu am apucat să văd decât un singur film la dus, dar la întors mi-am luat revanșa și m-am forțat să văd trei!

Zborul a fost lin și nu am simțit nimic, singura surpriză fiind că aveam o oprire în Mauritius înainte de Mada, în afară de escala de două ore la Istanbul. Nu sțiu unde era scrisă informația asta pentru că noi am aflat abia după ce am urcat în avion, însă vă spun vouă ca să nu vă ofticați ca noi: Dacă mergeți cu Turkish pe aceeași rută, luati-vă câteva zile și pentru Mauritius pentru că am auzit că este un paradis!

Aeroportul din capitala Antananarivo (numită și Tananarive sau Tana) este unul micuț și rudimentar. După ce am coborât din avion trebuia să mergem pe jos până în aeroport și noi ne-am oprit să facem un selfie, moment în care un angajat al aeroportului a început să fluiere și să bată din palme către noi, nu foarte diferit de modul în care ai alunga niște oi care îți mănâncă florile. Înauntru se făcuse o coadă lungă la vize.

Povestea noastră cu vizele

Ca să nu pierdem timp în aeroport, am zis noi să fim pregătiți și să le luăm de la consulatul din București. După ce am adunat toate documentele (formular, pașaport, bilete de avion, confirmare de la hotel și poză) cerute de ei și după ce le-am dus acolo, am primit răspuns în câteva zile că nu se mai acordă vize prin consulat din cauza unui summit francofon și că va trebui să luăm direct din aeroport.  Când am ajuns în aeroport trebuia să stăm mai întâi la o coadă ca să plătim taxa și apoi la o altă coadă să primim viza (deja mă simțeam ca acasă). Pentru că eram nesiguri care coadă pentru ce e, l-am întrebat pe un tip care părea că e angajat acolo. El ne-a luat pașapoartele, ne-a cerut banii de viză, s-a dus în fața cozii și a achitat, apoi s-a dus în fața ghișeului cu vize și le-a dat colegilor pașapoartele noastre. Noi ne uitam unul la altul și la ei, nimeni nu zicea nimic și situația era foarte confuză pentru că în ghișeul ală se tot plimbau pașapoartele între 4 oameni și ultimul îți striga numele (evident pronunțat diferit, trebuia să stai cu urechile ciulite). Dacă ne ia altcineva pașapoartele? Cât ne cere ăsta pentru serviciu? Nici n-am intrat oficial în țară și facem ceva ilegal? Ei bine, la final i-am lăsat omului 10 euro și urma să aflăm că bacșișurile de acest fel sunt mai comune în Madagascar decât în România. Având în vedere că am fi stat cel puțin o oră la coadă, nu am regretat cei 10 euro.

La ieșire ne-a verificat un domn unul dintre bagaje, iar când am ieșit, fix lângă ușă, ne aștepta Leonard. Ne-am salutat zâmbitori și am pornit spre mașină, încercând să ținem bine de bagaje ca să nu ni le ia oamenii care se tot ofereau să le ducă ei. Am fost foarte sceptici în aeroport, însă urma să nu mai ridicăm niciun bagaj în următoarele două săptămâni. Vedeți voi, oamenii sunt atât de săraci încât sar sa te ajute cu orice în schimbul unui mic bacșiș de 1000-2000 de ariary (un euro era 3500 de ariary).

De la aeroport urma să mergem să schimbăm bani, apoi să punem credit pe modemul de internet al lui Leonard și apoi porneam deja la drum. În drum spre benzinăria la care urma să ne întâlnim cu valutistul (care îți oferă un curs mai bun decât casele de schimb, condiția fiind să ai dolari sau euro în bancnote noi, cu valori de 50 sau 100), am văzut o parte din Antananarivo, capitală cu aproape 3 milioane de locuitori, în care te lovește diferența majoră dintre Africa și Europa. Tana este un oraș pestriț și plin de viață, sunt tarabe peste tarabe la care se vând de toate, case colorate și chiar sponsorizate de diverși producători și plin de oameni care merg pe jos peste tot. Erau și case mai luxoase, dar aveau ziduri atât de înalte încât nu puteai să le vezi decât mansarda. Nu sunt autobuze sau tramvaie, doar biciclete, taxi-brousse-uri (un fel de maxi-taxi pline ochi), tuk-tuk-uri, pousse-pousse-uri și taxiuri atât de vechi încât le-ai putea confunda cu mașini de epocă. Aș minți dacă aș spune că sărăcia oamenilor nu iese în evidență, Madagascar fiind una dintre cele mai sărace țări din lume. În plus, capitala e un amalgam de piețe, locuințe și zone agricole, unde pasc zebu și se plantează orez. Prin capitală trece și un râu, la malul căruia poți vedea femei care spală haine în apa noroioasă și le pun la uscat pe iarbă. Am aflat de la ghid că aceste femei fac între 1 și 3 euro pe zi, acesta fiind un câștig bun.

Ne-am întâlnit cu valutistul și am schimbat 500 de euro, în schimbul cărora am primit 1.750.000 de ariary. Singura problemă era că cea mai mare bancnotă în Madagascar valorează 10.000 de ariary și pentru prima oară în viața noastră nu aveam destule buzunare pentru câți bani aveam, așa că ne-am felicitat că am luat un rucsac la noi.

Internetul l-am încărcat într-un centru comercial modern, unde era necesar să achiți și să îți activeze doamnele de la ghișeu extraopțiunea de internet. Extraopțiunile erau de la 500 MB la 4 euro, până la 30 GB la 50 de euro. Noi am avut nevoie de 10 GB în călătoria noastră, dar am stat în fiecare seară să încărcăm poze pe facebook și să vorbim cu cei de acasă.

După ce am terminat treburile administrative, am pornit la drum. Prima noastră destinație a fost orașul Antsirabe, la vreo 4 ore de capitală, înspre sud, unde urma să dormim înainte de continuarea drumului. Din cauza faptului că soarele apunea la 18 și noi ne-am terminat treaba pe la 16, a fost nevoie să călătorim noaptea și vă spun de acum că nu este o experiență plăcută. Drumul este îngust și prost, trec foarte des camioane, oamenii merg pe jos sau pe bicicletă complet nesemnalizați, taxi-brousse-urile merg pline de oameni și cu 2 metri de bagaje deasupra, fiind total nesigure atât pentru pasageri, cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Este o adevărată aventură și eu una am avut emoții până am ajuns la destinație. Antsirabe se află în zona cea mai rece din Madagascar, iar când am ajuns noi erau 8 grade, așa că nu am regretat deloc faptul că mi-am luat și o căciulă la mine  Am fost cazați în hotelul La Residence Camelia, un hotel draguț și curat cu personal amabil, unde am dormit foarte bine după toate drumurile și emoțiile adunate.

Mai jos puteți vedea câteva poze din capitală.

În următorul post voi scrie despre mâncare, oameni, baobabi și păduri de piatră.

Advertisements

One thought on “Vacanță în Madagascar – Partea I

  1. Pingback: Vacanță în Madagascar – Partea II | Daydreams

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s